SanatateStiri

Stresul ne afectează frumusețea!

Trăim în secolul vitezei, al tehnologiei, dar, din păcate, suntem, în același timp, și victimele acestui stil de viață alert, stresul de zi cu zi. Stresul își lasă amprenta nu doar asupra sănătății noastre, dar și a aspectului nostru estetic exterior: tenul poate îmbătrâni prematur, pielea este afectată de nivelul de cortizol ridicat, scalpul devine foarte sensibil și poate apărea problema căderii părului, apar striații la nivelul unghiilor, și se depune strat de grăsime în special în jurul taliei, obținând așa-zisul abdomen de stres.

“Sunt foarte puțini factori care ne afectează frumusețea la fel de mult cum o face stresul. Trăim într-o perioadă alertă, cu multe schimbări, și mulți dintre noi nu pot scăpa nicicum de factorii stresanți. În aceste condiții, este indicat să învățăm cum să îl ținem sub control, pe cât posibil, și să luăm măsuri atunci când efectele acestuia apar ca semne la nivelul pielii, al părului, al corpului sau al unghiilor. Este bine să fim informați corect și să știm că, din fericire, știința evoluează și ne oferă produse și tratamente profesionale special concepute pentru a ne proteja de efectele estetice ale stresului”, declară Diana Baicu specialist în industria de frumusețe profesională.

Ce semne apar la nivelul feței?

Stresul se traduce printr-o serie de efecte la nivelul dermului. Pielea devine foarte uscată, se descuamează și, în timp, devine foarte subțire, la fel ca o foiță de hârtie. Stresul produce o cantitate mai mare de cortizol. Acesta, în combinație cu adrenalina, face parte din sistemul nostru de apărare într-o situație de criză. Atunci când cortizolul este tot timpul la un nivel ridicat, acționează asupra tenului și apare acest aspect de piele ternă.

Industria cosmetică s-a pregătit pentru lupta împotriva stresului și a lansat în ultimii ani produse care au rolul de a ne regla nivelul de cortizol la nivelul pielii. Există, spre exemplu, fiolelele Babor Stress Control.  Acestea reprezintă soluția perfectă pentru tenul iritat si îmbătrânirea indusă de stres.

Apoi, la foarte multe persoane apare și roșeața la nivelul feței. Ea este, în general, tranzitorie, dar, atunci când vorbim despre un stres prelungit, poate să se mențină.  Dacă avem un ten cu tendință de îngrășare, stresul cauzează apariția acneei. 

Ce semne apar la nivelul părului si unghiilor?

La nivelul părului, încărunțim mai repede, scalpul devine sensibil și se descuamează, părul se subțiază și începe să cadă. Ce facem în acest sens? Folosim produse pe bază de aminoacizi și biopeptide mimetice, după ce am spălat părul sau chiar pe părul uscat folosim produse special destinate scalpului. Din cauza stresului apar striații la nivelul unghiilor.

Cum apare abdomenul de stres?

“Tot un efect al stresului este și acumularea de kilograme în plus, în special la nivelul abdomenului. Există expresia „abdomenul de stres”. Din cauza acestor hormoni care ne dezechilibrează organismul, acumulăm kilograme.

Ginsengul, nuca de kola și hibiscus au proprietăți tonifiante și stimuleaza vitalitatea. Scorțișoara și vitamina B12 contribuie la reducerea oboselii și la creșterea capacității mentale. Feniculul și cicoarea stimulează natural și curăță organele, îmbunătățind puterea lor de detoxifiere. Vitamina C și fierul stimulează sistemul imunitar, iar Ascophyllum, alge brune, ajută la arderea grăsimilor. Aspectul de „coaja de portocală” al pielii este șters, iar pielea are un aspect neted.

Raluca Darie