Cum creează dragostea dependență!

Privire strălucitoare, „fluturași” în stomac, bătăi mai rapide ale inimii – sunt doar câteva dintre „simptomele” iubirii, pe care oamenii le cunosc foarte bine și le simt, la propriu, pe pielea lor. Ce se întâmplă de fapt? Apelând la mijloacele de cercetare ale neuroștiinței, psihologiei și antropologiei, Anna Machin cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală de la Oxford University studiază diferitele manifestări ale iubirii, în încercarea de a-i înțelege complexitatea.

„Iubirea provoacă la fel de multă dependenţă ca opiatele”, însă dacă abuzul de heroină conduce la un sfârșit tragic, „o viață plină de iubire are potențialul de a ne aduce fericire, satisfacție și sănătate”, concluzionează cercetătoarea de la Oxford.

Iubirea provoacă la fel de multă dependenţă ca opiatele

În momentul când iubim, organismul produce un cocktail de compuși neurochimici, ale cărui „ingrediente” se schimbă pe măsură ce oamenii trec de la atracție, la dorință sexuală și iubire.

Oxitocina, dopamina, serotonina și beta-endorfina, fiecare dintre ele cu rol la fel de important fac parte din cocktail-ul chimic al iubirii. Despre beta-endorfină, cercetătoarea Anna Machin spune că este „opiatul natural al organismului, ca heroina sau morfina: odată ce am avut parte de o interacțiune care provoacă secreția acestui compus chimic, vom încerca iar și iar să obținem mai mult”.

Expresia „îndrăgostit (ca de) lulea” face o referire clară la această dependenţă. Interacțiunile cu persoana iubită creează reacții chimice în organism care ne conferă o stare de bine, la care dorim să avem acces cât mai frecvent.

Ce se întâmplă când suntem părăsiți?

„Intrăm într-o stare gravă de sevraj (rămânem dintr-odată fără opiat); de aceea pierderea unei iubiri este o experiență atât de dureroasă fizic și psihologic”, explică Anna Machin.

Viața de îndrăgostit înseamnă fizic un nivel ridicat de beta-endorfină, care conferă o formidabilă stare de bine, dar acționează și ca analgezic. Când suntem părăsiți, revenim brusc la nivelul de bază și dintr-odată își fac simțită prezența toate enervările fizice mărunte, ale căror simptome erau mascate până atunci. Dacă adăugăm la asta impactul pe care îl are asupra sănătății mintale pierderea beta-endorfinei, a oxitocinei, a serotoninei și a dopaminei (toate fiind compuși chimici ai fericirii), obținem rețeta pentru o stare de a dreptul teribilă.

Inimile celor care se iubesc bat în același ritm

Termenul de „sincronicitate biocomportamentală“ a fost inventat de cercetătoarea israeliană în neuroștiințe Ruth Feldman și se inspiră din acea sincronicitate a comportamentului observată între persoanele foarte atașate unele de altele. Părinții și copiii își împrumută tonalitatea vocii, expresiile sau gesturile și la fel se întâmplă și între îndrăgostiți. Însă, lucrurile merg mult mai departe. De la nivel comportamental, sincronicitatea ajunge și la nivel fiziologic.

Când interacționează îndrăgostiții sau părinții și copiii, tensiunea vasculară, temperatura corpului și ritmul cardiac li se sincronizează”. Iar aceasta nu este totul, pentru că sincronicitatea se observă și la nivelul creierului. La cuplurile romantice, sincronizarea undelor gama (cele mai rapide «unde» cerebrale, care indică integrarea informațiilor de la multe zone din creier) are loc în regiunile parietale temporale, cu rol în mentalizare, înțelegerea socială și privirea socială — adică menținerea contactului vizual

Sincronizarea minților atunci când iubim se petrece nu doar între perechile de îndrăgostiți, ci și între părinți și copii. Iubirea este fundamentală pentru supraviețuire, sănătate și calitatea vieții și din acest motiv este recrutat fiecare mecanism corporal pentru a asigura legături cât mai puternice.

Maria Ciobanu

Foto Canva