Locaţii pentru o toamnă aromată
Toamna, natura dă cel mai frumos spectacol cromatic. De la verde la galben, frunzele copacilor trec prin roșul focului, apele raurilor adauga sunetul, iar cand ridici ochii vezi albastrul cerului, simtind din plin aerul curat. Este aproape un spectacol multisenzorial, mistic chiar, ce ne conecteaza la cele cinci elemente. O astfel de destinatie, in care natura integreaza perfect istoria și ne ofera din plin beneficiile tamaduitoare ale apelor și pamantului, este Covasna.
Covasna vine de la cuvantul slav „cvas”, care inseamna acru, așa cum sunt unele ape minerale din zona. Apoi a fost preluat in limba maghiara sub forma „kovasz”, care inseamna plamadeala, cu trimitere la bogatia resurselor naturale. Este supranumit tinutul conacelor și mofetelor, dar și apele minerale tamaduitoare le gasești la tot pasul. In Covasna, istoria se imbina perfect cu natura salbatica. Multi straini viziteaza aceste locuri pentru a descoperi diversitatea florei, ce poarta aroma plina de prospetime a brazilor seculari, a plantelor și a florilor, dar și pe cea dulceaga a pomilor roditori. Insa un „parfum” deosebit il aduc conacele din zona, adevarate pagini de istorie vie, pe care o poti trai, simti, atinge. Multe dintre aceste conace sunt restaurate, pastrand viu parfumul vremurilor in care au fost construite, dar oferind confortul acestui secol celor care le calca pragul. Daca te gandești ca in aceasta toamna sa evadezi din jungla urbana intr-un colt de rai, iti propunem cinci destinatii de poveste in Covasna!
-
Conacul Nagy – Coșeni
Conacul Nagy, construit in anul 1802, a fost complet renovat și amenajat pentru noua sa destinatie, cu mobila in stil domnesc, asigurand insa tot confortul zilelor noastre. Acesta dispune de un restaurant, un bar, lounge comun și o gradina. Toate camerele au televizoare cu ecran plat, cu canale prin cablu, baie privata, dar și aer conditionat. Proprietatea ofera parcare privata gratuita și inchirieri de biciclete pentru cei care doresc sa exploreze zonele inconjuratoare incantatoare intr-un mod sportiv. Nici experienta spa nu lipsește din oferta Conacului Nagy. Oaspetii pot incerca baia in ciubar, se pot relaxa la sauna și pot respira aerul vindecator al mini-salinei din conac.
-
Conacul Benke – Moacșa
Conacul Benke este o locatie care imbina confortul unui hotel de lux cu flexibilitatea caracteristica pensiunilor, oferind spatii comune și cazare in camere elegante, restaurante și locuri speciale pentru cine romantice sau de afaceri, sali de conferinte pentru business, team buildinguri și evenimente corporate. Este o locatie ideala pentru relaxare și petrecerea timpului liber in natura sau la spa & wellness. Pensiunea dispune in total de 36 de locuri de cazare in camere double, de lux și apartamente exclusiviste. Conacul Benke, pe langa cazare și restaurant, ofera servicii de spa și wellness; oaspetii pot petrece timpul plimbandu-se pe bicicleta, jucand tenis, facand echitatie sau, pe timpul iernii, dandu-se cu sania. Plimbarile in natura sunt alte atractii din zona. Muntii Bodoc și Mestecanișul de la Reci sunt la o aruncatura de bat distanta și așteapta sa fie descoperiti!
-
Conacul Gaál – Dalnic
Conacul Gaál, construit in 1844, a apartinut unei familii transilvanene nobile. Acesta, renovat in 2014, se afla pe o proprietate de 30 de hectare, imprejmuita de pajiști și paduri. E un mic colt de rai. Oaspetii pot incerca puterea regeneratoare a saunei, a tratamentului din cada cu hidromasaj, experienta baii in ciubar, dar și relaxarea prin jocul de fotbal pe terenul special amenajat sau savurand preparate culinare delicoase pe terasa de barbeque. Camerele sunt amenajate atat in stilul conacului din secolul al XIX-lea, cat și in stil modern (cele care se afla in „Hambar”) și pot gazdui cel mult 25 de persoane. Proprietatea pune la dispozitia oaspetilor 5 sali de mese, care pot fi folosite și pentru organizarea diferitelor serate pentru gurmanzi. La cerere, se pot servi și mancaruri traditionale transilvanene.
-
Castle Hotel Daniel – Talișoara
Asemenea multor cladiri „nobile” din regiunea Baraolt, castelul a fost construit in stil renascentist la inceputul secolului 17, de Mihály Daniel, capitan adjunct al „Celor Trei Scaune” (mai tarziu judetul Covasna), iar in secolul al 19-lea i s-a adaugat o aripa, construita in stil clasicist. De atunci, castelul a suferit mai multe modificari, dar un singur lucru nu s-a schimbat: frescele castelului, care au devenit un simbol al acestuia. Frescele gasite in timpul restaurarilor au fost pastrate cu grija, aducand castelului un farmec aparte și autenticitate. Aceste picturi reprezinta scene din viata familiei Daniel. Oaspetii pot experimenta confortul unui castel vechi, unde fiecare camera este amenajata diferit, spunand o poveste, ce te poarta pe aripile gandului cu cateva secole in urma. Elementele de sute de ani sunt combinate armonios cu stilul modern. Petrecand o noapte in Camera Constantinopol, oaspetii pot descoperi povestea frescei pictate deasupra patului, iar turul istoric al castelului le va oferi mici detalii fermecatoare cu parfum din alte vremuri. Oaspetii se pot relaxa in parcul domeniului, dar mai presus de acesta, la centrul de wellness și spa al castelului, in Cellarium Slow Down Spa. Dupa o sesiune de relaxare, este binevenita o gustare din gastronomia locala sau o cina renascentista. Nici vorba de plictiseala, gazdele vor avea grija sa ofere programe in natura și sa organizeze vizite la meșteșugarii locali, etc.
-
Saciova Hills – Saciova (Reci)
Lasa in urma agitatia vietii de zi cu zi pentru un confort ca acasa, intr-un mediu netulburat! Saciova Hills iși așteapta oaspetii intr-o locatie ca-n povești, la cele mai inalte standarde, in marginea micului sat Saciova, ce ofera o priveliște magnifica asupra bazinului Targu Secuiesc. Cele 10 camere ale vilei sunt ideale pentru petreceri in familie sau intre prieteni. Experienta gastronomica locala este adusa de chef-ul bucatar Laci bácsi, maestrul preparatelor din vanat. Pentru o relaxare maxima cei dornici sunt invitati și in Saciova Spa unde au la dispozitie ciubar cu apa calda sarata, jacuzzi, sauna finlandeza sau baie turceasca.
Radu Popa