Câte tipuri de atașament matern există?

 

Cercetările arată că aproximativ o treime dintre copii au parte de un atașament nesigur, care tinde să fie transmis din generație în generație. Acest număr se dublează în cazul copiilor ale căror mame sunt deprimate, afirmă Jasmin Lee Cori în cartea „Mamă, tu unde erai atunci?

Ce este atașamentul, cum ne influențează viața și cum putem schimba tiparele sale disfuncționale, formate în copilărie? Psihoterapeuta specializată în tratarea adulților care au avut parte de abuz și neglijare în copilărie, îl definește ca legătura vitală creată cu figura de îngrijire primară. „Ceea ce ni se întâmplă în perioada copilăriei mici influențează puternic modul în care ne percepem pe noi înșine și pe cei din jur, așteptările pe care le avem de la relații, modul în care ne simțim în raport cu noi înșine și comportamentele defensive (și sănătoase!) pe care le învățăm”. El este întotdeauna ghidat de adult și este format din acordaj și îngrijire, pornind de la reacțiile mamei la nevoile copilului.

Atașamentul sigur – „baza de siguranță”

Crearea unei astfel de relații, în care copilul capătă încredere în prezența constantă, cu disponibilitate fizică, dar mai ales afectivă, influențează în mod concret stima de sine a acestuia. „Persoanele atașate sigur învață să se perceapă ca fiind puternice și competente, valoroase, demne de iubit și speciale – datorită faptului că sunt prețuite, iubite, văzute ca fiind speciale de către figuri de atașament grijulii. Atașamentul îi oferă copilului mic un sentiment ce poate fi exprimat așa: <Îți aparțin, mamă. Și pentru că îți aparțin, am aici un loc al meu>. În lipsa acestui sentiment, suntem lipsiți de legături ferme, suntem în derivă și rămâne așa chiar și la vârsta adultă. Această experiență poate avea ca rezultat sentimente profunde de singurătate, alienare și neapartenență.”

Atașamentul sigur numit și „baza de siguranță” oferă copilului, pe lângă capacitatea de a explora lumea, și o libertate interioară de a se dezvolta autentic fără a avea nevoie constant să obțină atenția, sprijinul și aprobarea celor din jur, concentrându-se pe satisfacerea altor nevoi de creștere. De asemenea, studiile arată cum copiii care au crescut cu un atașament sigur au „flexibilitate emoțională, funcționalitate socială și abilități cognitive ridicate (…), iar pe perioada școlii gestionează mai bine frustrarea și dificultățile”. La acestea se adaugă și o comunicare asertivă, un mod firesc de a exprima dorințele de apropiere și alinare și propriile nevoi în general.

Atașamentul nesigur și formele acestuia

Opusul său, atașamentul nesigur se regăsește ulterior în comportamente ca rigiditate emoțională, dificultăți de relaționare socială, deficit de atenție, dificultatea de a înțelege ce e în mintea celorlalți și vine la pachet cu riscul de a suferi mai mult în urma situațiilor stresante. Iar reacția la stres și incapacitatea de a-l gestiona într-un mod adaptativ conduce la apariția diferitelor tulburări mentale și fizice.

Din punct de vedere fiziologic, cotele ridicate și prelungite de stres duc la niveluri înalte de cortizol care sunt asociate depresiei, anxietății, tendințelor suicidale, alcoolismului sau tulburărilor de alimentație. Dintre aceasta, tulburările anxioase sunt cele mai răspândite la nivel global – cu un total de 284 de milioane de persoane afectate, în 2018, potrivit Our World in Data, comparativ cu 264 de milioane care suferă din cauza depresiei.

Stilurile de atașament nesigur care sunt „strategii de gestionare a emoțiilor inconfortabile provocate de inconsecvența mamei” îmbracă mai multe forme. Printre acestea
stilul ezitant (numit și evitant, autosuficient compulsiv, disprețuitor) care la maturitate se manifestă prin incapacitatea individului de a permite apropierea emoțională profundă în relații și teama de respingere, stilul dependent (numit și ambivalent, preocupat) ce are la bază un atașament nesigur anxios, într-o continuă căutare a iubirii și validării ca existență și acțiuni din partea celorlalți, stilul îngrijitorului compulsiv și stilul dezorganizat, cu caracteristici aparținând celor anterioare, manifestat prin inconsecvență emoțională și care se regăsește la majoritatea copiilor abuzați.

Aceste tipare de atașament disfuncțional se mai pot schimba? Da, spune autoarea. „Atașamentul nesigur este cel mai ușor de schimbat în perioada copilăriei, iar educarea mamelor în ceea ce privește acordajul fizic și emoțional la nevoile copilului poate avea rezultate pozitive foarte rapide. (…) La vârsta adultă această schimbare este mai dificilă, dar în acest stadiu dispunem, de asemenea, de noi resurse. Suntem mai capabil să ducem la bun sfârșit lucrul terapeutic care presupune doliul pentru vechile răni, descoperirea convingerilor de bază și întemeierea unor noi moduri de a fi. Având parte de relații care ne creează tipare noi și sănătoase, ne putem schimba așteptările și atitudinile, formând o bază nouă cu ajutorul căreia putem lucra”.